Pierderea vederii

Cauzele pierderii vederii sunt diverse, practic orice boală a globului ocular netratată sau tratată necorespunzător putând duce la scăderea vederii de diferite grade, de la un deficit vizual uşor până la un deficit vizual sever care să implice încadrarea bolnavului în categoria nevăzătorilor.

 În sens restrâns, vorbim de pierderea vederii când aceasta este totală sau aproape totală, permanentă şi ireversibilă.

Pierderea vederii este cauzată în principal de afecţiunile retinei şi ale nervului optic, ţesuturi nobile care o dată distruse nu se mai pot reface.

 Degenerescenţa maculară este o boală legată de vârstă, care duce la pierderea vederii centrale, nedureroasă, progresivă, care nu poate fi prevenită iar tratamentul este limitat, costisitor, cu rezultate cel mai frecvent nesatisfăcătoare şi temporare.

Glaucomul cronic produce o scădere de vedere lent progresivă, ireversibilă, nedureroasă a vederii periferice în special, care poate fi prevenită prin efectuarea unor controale oftalmologice periodice, la 2 ani după vârsta de 40 de ani şi anual după 60 de ani. Prin tratamentul adecvat, evoluţia bolii poate fi oprită, dar ceea ce este pierdut nu se mai poate recupera. Glaucomul acut provoacă scăderea bruscă şi dureroasă a vederii, care poate fi recuperată parţial printr-un tratament de urgenţă adecvat.

Retinopatia diabetică este o complicaţie care apare în medie cam după 10 ani de la debutul diabetului zaharat şi care netratată, trece de la forma iniţială neproliferativă la forma avansată proliferativă care poate duce la pierderea vederii lentă prin hemoragii retiniene şi edem macular sau bruscă prin hemoragie vitreană sau dezlipire de retină tracţională. Esenţial este screening-ul retinopatiei diabetice, care constă în efectuarea examenului de fund de ochi anual sau chiar mai frecvent în funcţie de indicaţia diabetologului sau oftalmologului.

Depistarea precoce a retinopatiei diabetice şi instituirea tratamentului de specialitate adecvat poate preveni parţial sau total pierderea vederii. Diagnosticul retinopatiei diabetice numai în stadiul tardiv, limitează mult posibilităţile de tratament şi rezultatele acestora.

 Retinopatia de prematuritate este o afecţiune a copilului născut prematur, care dacă nu este diagnosticată şi tratată la timp poate duce la pierderea ireversibilă a vederii. Din acest motiv, copiii născuţi prematur sunt supuşi obligatoriu controlului oftalmologic de specialitate în maternitate şi sunt urmăriţi şi ulterior, astfel încât cazurile de nevăzători cu această boală sunt tot mai rare. Tratamentul instituit la timp poate salva vederea.

Alte cauze de pierdere a vederii bruscă şi nedureroasă, considerate urgenţe oftalmologice majore sunt obstrucţiile vaselor retiniene (artera centrală a retinei, vena centrală a retinei), neuropatiile optice ischemice, hemoragiile retiniene şi hemoragiile vitreene, care apar în majoritatea cazurilor asociate bolilor vasculare sistemice: hipertensiune arterială, diabet, hipercolesterolemie, etc).

Pierderea relativ bruscă a vederii, poate fi cauzată şi de afecţiuni inflamatorii ale retinei şi nervului optic (corioretinite, nevrite), care pot apărea în contextul unor boli sistemice: infecţii virale sau bacteriene, boli autoimune sau degenerative (de exemplu scleroza multiplă), asociate abuzului de tutun şi alcool sau după expunerea la diverse substanţe toxice.

Dezlipirea de retină apărută spontan sau posttraumatic poate duce la pierderea totală a vederii dar prin tratament chirurgical vederea se poate recupera total sau parţial.

Tumorile cu debut ocular ( cele mai frecvente: melanomul coroidian la adult şi retinoblastomul la copil) sau metastazele oculare ale altor tumori pot duce la pierderea nu numai a vederii dar chiar şi a ochiului în cazurile avansate, nedescoperite la timp sau netratate.

Traumatismele oculare grave sau netratate pot duce la pierderea vederii.

Diverse boli genetice pot duce la pierderea treptată, în general nedureroasă şi ireversibilă a vederii, cum ar fi retinopatia pigmentară. Din păcate, aceste boli nu pot fi prevenite şi nici tratate.

O atenţie specială trebuie acordată ambliopiei (aşa-numitul „ochi leneş”), scăderea vederii unui ochi anatomic normal care nu a fost folosit, cel mai frecvent din cauza strabismului şi/sau anizometropiei.

Strabismul, fiind uşor vizibil, determină părinţii să-şi ducă copilul la un consult oftalmologic şi astfel îi acordă şansa de a fi tratat şi de a-şi păstra sau recupera vederea la ochiul deviat. Este necesar însă ca primul consult să fie solicitat cât mai precoce, imediat când s-a observat devierea anormală a ochiului.

Anizometropia (diferenţa mare de dioptrii între cei doi ochi), dacă nu este însoţită de strabism nu are cum să fie depistată de părinţi şi adeseori este descoperită întâmplător, copilul observând că nu vede la fel cu cei doi ochi sau cu ocazia unui consult oftalmologic tardiv, când s-a instalat deja ambliopia, scăderea de vedere la ochiul cu dioptria mai mare.

Dacă anizometropia este diagnosticată precoce, din primul an de viaţă, ambliopia poate fi prevenită. Dacă ambliopia a apărut deja, cu cât este tratată mai devreme, cu atât sunt mai mari şansele de recuperare. Din acest motiv, examenul oftalmologic este obligatoriu la copil, înainte de vârsta de un an, chiar dacă ochii arată perfect normal şi pare că vede foarte bine. În prezent există aparate speciale care permit screening-ul rapid, simplu şi nedureros al anizometropiei la copii.

Ambliopia descoperită după 7-8 ani este practic ireversibilă, indiferent dacă pacientul poartă ochelari sau se operează de strabism.

Cataracta (opacifierea cristalinului), boală foarte frecventă la vârstnici, produce scăderea treptată, nedureroasă a vederii dar prin tratament chirurgical vederea pierdută din cauza cataractei se recuperează integral. 

Cuvinte cheie: Probleme vedere, Retinopatia diabetica, Infectii oculare, Sangerarea oculara, Examen oftalmologic, Capacitatea vizuala, Cataracta

Un proiect sustinut de: